Comuna Schitu Duca este situată în județul Iași, Moldova, România la 24 km în partea de SE a Municipiului Iasi în stânga pârâului Vasluieț și la DN Iași-Vaslui. Comuna Schitu Duca este amplasată în zona deluroasă din preajma oraşului și are suprafața administrativă de 11.454 ha, din care teren agricol 4.756 ha. Economia comunei este cu preponderant specific agricol, zootehnic și exploatări forestiere. Comuna are în componenţa sa opt sate: Poieni, Blaga, Dumitreștii Gălății, Poiana, Slobozia, Pocreaca, Satu Nou și o populaţie de 4.507 locuitori. Localitatea Schitu Duca a fost atestată documentar în 1803 și are o biserică din sec XVII. Mănăstirea Agapia de Neamț avea moșii în zona Schitu Duca, aici a construit un schit de maici la stânga și mai sus de actuala biserică din Poiana, în timpul domnitorului Vasile Lupu. Acest schit a fost transformat ulterior în mânăstire, oamenii care au lucrat pentru mănăstire s-au stabilit în acestă zona și au bazele noului sat – Schitu Duca. Duca vine de la faptul că mai multe starețe ale mănăstirii au fost din familia Duca. Mănăstirea a avut o viață culturală înaltă, aici funcționând o perioadă, printre primele tipografii din județ (introduse în vremea Mitropolitului Dosoftei). Mănăstirea a făcut obiectul reformei lui Cuza de secularizare a averilor mănăstirești, iar tipografia a fost desființată la 1864. Actuala bisericuță din Schitu Duca a fost realizată la inițiativa preotului Dumbravă, pentru a scuti pe țărani / săteni să urce dealul la mănăstire pe vreme rea. Biserica este trecută pe lista monumentelor istorice. Pe aceste meleaguri a fost în timpul primului război mondial multă armată în refacere. Foarte mulți soldați au fost îngropați în zona lizierei de stejari.Printre combatanții de seamă s-a numărat și locotenent Ecaterina Teorodoiu. În cinstea eroilor neamului a fost înălțat obeliscul de la DN 24 de unde începe drumul spre Dumitreștii Gălății. Școala ca și instituție s-a înființat în 1964 când învățământul a devenit obligatoriu. Primul sediu al primăriei a fost în casa preotului Chirica unde astăzi locuiește nora acestuia. Actualul sediu a fost dat în folosință în 1966. |
Satele componente comunei SCHITU DUCA
Satul Poieni este atestat documentar 1864. Fost târgușor ce aparține comunei Schitu Duca, acesta este așezat la 450 m altitudine, pe dealul cu același nume, între păduri, la șoseaua Iași- Vaslui. Astăzi este satul cu cel mai mare număr de locuitori din comună de aproape 900 de locuitori și este în plină ascensiune economică, demografică și culturală. Obiectivul cultural si istoric reprezentativ pentru satul Poieni este Biserica „Sfântul Nicolae” , construită în anul 1841 de marele vistiernic Alexandru Balș și soția sa, Elena Elencu. Biserica „Sfântul Nicolae” fost inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004 și este localizată în cimitirul satului, pe partea stângă a drumului național DN24 (Iași- Vaslui). În apropiere de biserică, boierul a avut și un conac care a aparținut mai apoi și Principesei iIleana a României. Acest conac a fost ulterior transformat în spital, în zilele noastre , în centru de zi pentru copii, iar de curând a fost restituit moștenitorilor familiei regale. Satu Nou s-a format după împroprietărirea din timpul domniei lui Al.I.Cuza 1864. Familii din mai multe sate au fost împroprietărite cu pământ pe valea râului Vasluieț. Cu timpul satul s-a dezvoltat și are forma de azi ca sat de tip șnur cu case de-o parte și de alta a DN24. În 1952 se construiește aici prima școală din pământ, pe proprietatea comunei, lângă familia Zăgan. Prin 1968 – 1972 se construiește actuala clădire a școlii din materiale mai moderne, pe pământul familiei Nălbaru. La Sud Estul satului au fost descoperite fragmente ceramice din sec 4 era noastră. |
Poiana, sat așezat de-a lungul șoselei Iași – Vaslui, pe teresa pârâului Vasluieț este o așezare veche, atestată documentar în secolul XVII, 1744. Numele satului Poiana te duce cu gândul că s-a format într-o poiană. Istoria spune că la început au fost două sate Poiana Cârnului și Trestiana la dreapta râului Vasluieț. Mai sus de actuala biserică din Poiana, Mănăstirea Agapia de Neamț a deținut moșii; aici a construit un schit de maici în timpul domnitorului Vasile Lupu care ulterior a fost transformat în mânăstire. Pocreaca este sat al comunei Schitu Duca așezat pe valea pârâului cu același nume, atestat documentar din 1772. Numele satului și-l trage de la locul denumit “P’o craca”. Aşezarea satului în inima codrului şi în vecinătatea mănăstirii Dobrovățului, a scutit răzășii mai târziu de jafurile şi silniciile făptuite de beneficii fanarioţi păstrându-şi răzeşiile şi drepturile până în zilele noastre. Satele Pocreaca, Trestiana, Poiana Milu sau Cârnului și Slobozia Milu, formau la un loc comuna Pocreaca. În anul 1965, în scurta prezentare istorică a satului întocmită de preotul parohiei Pocreaca, Constantin Popescu, ne este povestită “legenda” satului Pocreaca astfel: “Pocreaca este sat vechi, răzășesc așezat pe valea pârâului cu același nume. Începutul satului nu se cunoaște. Se crede că numele i-ar veni de la unul din primii locuitori, pe care l-ar fi chemat Pocrea sau Pocriș, sau de la poziția unde se află satul, fiind așezat între dealuri și acoperiă de păduri și livezi ca de un pocriș. De aceea se zice că la începutul lui ar fi avut și numele de Pocrișa. Vatra satului a fost de la început unde este și astăzi. O parte din răzeși s-au stabilit la început mai la sud, spre Pribești și aceștia erau Popeștii-Pocrecii, iar alții pe valea pârâului Trestiana, ca primii locuitori ai satului Trestiana.” |
Blaga, așezare ce datează din 1864 este un sat ce aparține comunei Schitu-Duca, situat într-o regiune cu păduri pe dealul cu același nume. Acesta s-a format ca un grup de case pe proprietatea lui Dospinescu. Școala înființată în satul Blaga în 1952 având de-a lungul timpului numeroși absolvenți valoroși, ofițeri cu grad superior, învățători și profesori universitari. În satul Blaga a fost înființată în 2003 Schitu Adormirea Maicii Domnului, schit de maici, de religie ortodoxă în subordinea Mănăstirii Galata. Prin hotărârea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei în 2011, schitul a fost transformat în mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” . Dumitreștii Gălății (Cârpiți) este un sat atestat în preajma anului 1789 și așezat pe coasta cu același nume, la stânga Văii Tabăra. Numele satului vine de la Dumitrești Duca și Galata. În trecut satul s-a numit Cârpiți. Dumitreștii Galații (Cârpiți) a fost o metropolă carpică, aici descoperindu-se obiecte de ceramică din secolul III, era noastră. Aici a fost un mare atelier de pipe din ceramică roșie arsă. Locuitorii satului au fost români și țigani muzicanți, aici a fost o fanfară puternică condusă de Pavel Bulgaru. Școala de aici a luat ființă în 1922 funcționând în casa unui sătean; în 1952 a fost construită prima școală cu spațiul generos pentru vremurile de atunci; în 1962 s-a construit un local pentru școală și s-au extins clasele I-VIII. După 1989 s-a construit o biserică în satul Dumitreștii Gălății, cu donații făcute în mare parte de Victor Surdu, școala din sat purtându-i astăzi numele. Slobozia – așezat pe valea pârâului cu același nume afluient al Vasluiețului, Satul Slobozia (Trestiana) este atestat documentar pentru prima dată în anul 1772. Numele satului a fost dat mai târziu după robii (țigani lingurari) care au fost sloboziți în 1850 și-au devenit oameni liberi. Cu timpul s-au așezat aici și români, iar țiganii au fost romanizați/asimilați, au devenit blânzi și harnici și s-au apropiat de mănăstirea Bucium care i-a ajutat să construiască biserică. Școala de aici s-a înființată în 1920 dar, constucția efectivă a școlii, apare în 1952 și din anul 1959 acesta devine școală cu clasele I-VIII. Rămâne școală cu clasele I-IV până la sfârșitul sec. XX inspectoratul nu a mai vrut să investească într-o unitate școlară, în ideea că satul va dispărea. |